Anul trecut, pe la început de an, pe lângă multele obiective și planuri pe care le setasem, îmi propuneam să scriu mai mult pe blog, măcar o dată pe lună. Am reușit să-mi țin promisiunea doar vreo 4 luni și alea cu chiu cu vai…
În restul timpului însă, cu fiecare luna ce trecea și nu scriam, am dus pe umeri o vină chinuitoare, ca pe o grea povară, deoarece, de obicei, îmi place să-mi respect promisiunile, chiar și pe cele pe care le fac mie…
Așa că, în acest an, vreau să recuperez, chiar dacă sunt deja în întârziere, dar așa cum bine știm, e mai bine mai târziu, decât niciodată.
În acest an, am decis să-i dau prioritate Gaiei, în toată splendoarea ei, pentru că, în ultimii ani, Gaia, a avut grija de muuulte lucruri, dar mai puțin de ea, și asta, cu timpul se simte, dar în special se vede…
În acest an vreau să pun accentul pe mine, să mă alint, să-mi dedic timp și energie, să mă privesc mai des în oglindă, dar și în suflet…
Vreau să mă ascult mai mult, să nu mă las pe mai târziu.
În acest an, vreau să scot ce e mai bun din mine, pentru mine, nu doar pentru ceilalți.
În acest an vreau să am echilibru și să fiu cea mai bună versiune a mea.
În acest an mă aleg pe mine!