Despre Ea-Femeia!

Mâine e 1 martie și intrăm oficial în luna femeii, de aceea vreau să discutăm despre ea, Femeia!

Cine este Femeia?

Femeia este în primul rând independență, este ambiție, putere, atitudine și perseverență.

Femeia este feminitate, vulnerabilitate, sensibilitate, frumusețe interioară și exterioară.

Femeia este toleranță, dăruire, siguranță, încredere și responsabilitate. Femeia este un întreg Univers.

De-a lungul timpului, femeia a fost pusă în umbră, devenind invizibilă, i s-a dictat cum să se îmbrace, cum să se comporte, cum să vorbească și, astăzi, încă, unii o mai văd doar la cratiță sau cu gura închisă.

Ni s-a spus că o femeie adevărată, trebuie să vorbească frumos, să fie educată, să se îmbrace decent, să nu fie vulgară, iar femeia a tăcut, a ascultat și s-a conformat.

Oare Femeia nu poate decide pentru sine cum să trăiască? Sigur că da!

De aceea, astăzi, mai mult ca niciodată, cel mai important este să ne conectăm cu noi înșine, să ne ascultăm intuiția, să fim autentice, să nu avem frică să fim libere și independente, moral și material, pentru că dependența afectivă sau financiară ne limitează, ne taie aripile.

Este important să avem curajul să ne spunem dorințele și tot ceea ce nu ne place, să nu permitem nimănui să ne decidă alegerile, este important să ne dezvoltăm și să ne autodepășim.

Astăzi este important să avem încredere în propriile forțe și să facem tot ce ne dorim, fără să așteptăm ca să o facă alții în locul nostru, să avem grijă de sănătatea noastră fizică și morală, pentru că de toate astea și de noi înșine depinde viața și fericirea noastră!

La mulți ani, dragile noastre Femei!

Alătură-te celorlalți abonați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *