Ieri, fiul meu, a avut, ca tema pentru acasa, o compunere despre mama. A scris-o in graba si foarte distrat.
Astazi, cand a venit acasa, l-am intrebat daca a citit compunerea la scoala, mi-a spus ca nu, pentru ca nu i-a placut ce a scris si a decis sa o scrie din nou.
Observandu-l cum scrie, m-am gandit la toate mamele din lume, in special, la acele din Ucraina si Rusia, la mamele care isi petrec copii pe campul de lupta, la mamele care asteapta ca fii lor sa le dea un semn de viata, la mamele care afla ca fii lor au fost luati prizonieiri si le roaga sa vina sa-i ia acasa, dar si la acele mame, care in aceste zile nu stiu nimic de copiii lor, sau au aflat de la stiri ca nu mai sunt.
Am vazut in aceste zile multa durere, disprerare, neputinta, haos. Am vazut oameni deznadajduiti, copii plangand, tineri speriati, batrani neputinciosi, dar cred, ca cel mai greu in aceste momente, le este mamelor. Mamelor, care isi asteapta fiii sa vina acasa, mamelor, care trebuie sa le explice copiilor ce e razboiul, care trebuie sa le explice de ce au ramas fara casa, de ce se aud bubuituri, de ce oamenii plang, de ce viata e atat de nedreapta. Mamelor, care incearca sa supravetuiasca, mamelor, care din rasputeri se straduie sa-si protejeze puii.
Astazi mamele din intreaga lume simt durere, o durere mistuitoare, teribila si nedreapta…
E greu sa fii mama, in special, in asemenea momente…
Urez tuturor mamelor din lume sa aiba rabdare si intelepciune, si putere, si curaj si cat mai curand sa-si imbratiseze fii si fiicele.
Sa fie Pace!