Despre Oameni și numere!

Îmi amintesc foarte bine momentul când am decis să aduc pe această lume puiul meu de Om! Eram extrem de entuziasmată și hotărâtă!

A trecut ceva timp de atunci și astăzi, am 7 ani de experiență în meseria de părinte. În fiecare zi învăț și realizez că nu știu nimic, căzând aproape zilnic și ridicându-mă iar și iar, pentru că, să fii părinte, este cred că unica meserie din lume, care nu are reguli sau definiții, dar se bazează doar pe o dragoste imensă, necondiționată!


Știu că am făcut un milion de greșeli în experiența mea de părinte, conștientizez asta, știu că încă voi mai face câteva milioane, dar mai știu că, indiferent de circumstanțe, nu voi înceta să iubesc puiul meu de Om!

Am fost judecată de mii de ori, referitor la faptul cum îmi educ micul-mare Om. Am primit sfaturi peste sfaturi, ce e bine și ce nu, ultimul chiar în această dimineață! 

Din acest motiv, m-am întrebat mereu; “Oamenii chiar cred că există reguli de educare și creștere a unui Om? Oamenii chiar cred că ceea ce e bine pentru unul e valabil pentru toți?”

Societatea în care trăim este departe ani lumină de ceea ce înseamnă creșterea și educarea unei personalități. Societatea crește numere! Crește numere dependente de lucruri materiale! Numere, care trebuie să se conformeze și să execute, pentru că altfel, rămân în afara mulțimii! Și asta este atât de trist!

Aceasta se întâmplă peste tot, începând din familie, instituții de învățământ, diverse corporații, etc. Acest lucru se întâmplă pentru că așa este ușor, pentru ca să trăiești după anumite standarde și stereotipuri este comod, așa ne-a învățat sistemul, ori eu detest această comoditate, care este atât de plictisitoare, care ucide originalitatea oamenilor și frumosul din ei! Eu detest să mă conformez sistemului și să fac lucrurile pentru că așa trebuie!

Nu am îndrăznit niciodată să evaluez oamenii comparându-i, și niciodată nu i-am tratat în mod egal, pentru că fiecare Om este diferit, este special! 

Așa cum eu sunt diferită, nebună, stranie, dar specială, așa cum tu ești diferit si special!

Astăzi sistemul a încercat să-mi bage micul-mare Om în mulțime, să-l considere un număr, dar eu rămân optimistă și sunt sigură că va veni o zi când societatea în care trăiesc, va fi deschisă pentru fiecare! 

Sunt convinsă că într-o zi, peste ani, cand micul-mare Om,  va creste, nu va fi un număr, pentru că vorba lui, care de fapt e o întrebare” ce e mai important? să fim deștepti sau fericiti, școala sau viața?”

Eu zic că cea mai importantă este școala vieții, iar un om fericit este și deștept! 

Da, știu, sunt un pic naivă eu, dar ador să fiu așa, pentru că m-am convins că până la urmă, binele învinge răul, iar frumosul prevalează! ❤️

P. S. Voi când ultima dată v-ați simțit un număr? Când vi s-a spus că toată lumea e ca lumea, numai voi ca nelumea?😉
h

Alătură-te celorlalți abonați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *