Thailanda – tara zambetelor, a smereniei si a bunului simt

Acum jumatatate de an, cand ma gandeam la majoratul meu, mi-am dorit foarte mult sa-l sarbatoresc intr-o destinatie calda, pe o plaja cu nisip fin si apa turcoaz deschis. Ma vedeam imbracata intr-o rochie alba, cu o coronita pe cap si alergand pe malul marii, descult.

Atunci cand Criticul meu literar mi-a propus Thailanda, am acceptat instant, emotionata si entuziasmata…

Dar… cateva luni mai tarziu am inceput sa caut informatii despre Thailanda, sa inteleg ce ma asteapta, am citit opiniile mai multor oameni, pe forumurile dedicate acestei minunate tari.

Asa am aflat ca in Thailanda, aerul e imbacsit si nu poti respira, ca mancarea e sau foarte picanta, sau foarte dulce, ca oamenii tind sa te insele, ca sunt foarte multi turisti si este deranjant, ca e murdar, ca apa este contaminata, ca plajele nu au nisip fin si apa turcoaz, ca este tara cu cea mai mare rata de mortalitate din sud-estul Asiei, in urma accidentelor rutiere etc. etc.

Am plecat spre aceasta destinatie cu o multitudine de frici, ma gandeam ca nu o sa am ce manca, ca o sa mor de cald, ca o sa iau Zica, malarie etc. Eram aproape ingrozita si asteptam un semn de la Univers ca sa nu plec (acum cand scriu zambesc, dar la plecare nu era asa).

Dupa 16 ore de zbor, am ajuns la destinatie…

Hmmm… ce s-a intamplat in Thailanda este de neredat, s-a intamplat exact invers, decat imi imaginam eu.

A fost probabil prima vacanta, care mi-a intrecut orice asteptare.

Primul lucru care m-a uimit, a fost curatenia din locatiile in care ne-am cazat, a fost totul impecabil, mult peste asteptari.

Apoi mancarea, acel detaliu de care eu aveam cea mai mare frica (mi-am luat 5 feluri de pastile pt stomac) nu am folosit niciuna, a fost totul de-li-cios. Am savurat cel mai gustos peste gustat vreodata, am mancat cele mai dulci fructe, in cantitati enorme, am baut cea mai savuroasa cafea rece, am vazut cele mai faine si salbatice plaje, cu nisip fin si ape turcoaz deschis. Am intalnit cei mai minunati oameni, zambitori, smeriti, sinceri, corecti, cu bun simt si foarte organizati. Am vazut balene, delfini roz, corali, pesti multicolori si multe alte minunatii… toate la superlativ!

Da, asa a fost vacanta mea din Thailanda, la superlativ. Niciodata nu m-as fi gandit ca pot sa declar asemena lucruri.

P.S.1 si da, am alergat pe malul marii descult, imbracata in rochie alba si cu coronita alb-roz (asa cum am visat-o exact in noapea dinaintea zilei mele de nastere).

P.S.2 toate astea nu ar fi fost posibile, daca nu era Omul, care mi-a fost alaturi in aceasta aventura extraordinara si care s-a ocupat de toate, in cele mai mici detalii.

De aceea, va las sa savurati mai multe detalii in descrierea Criticului meu literar, acel, care a organizat aceasta minunata vacanta si a trait aceasta experienta a doua oara.

”Dupa cum a mentionat mai sus, eroina mea, am fost in Thailanda acum 5 ani. Avand o experienta de 3 saptamani, ma simteam superior, arogant si atotstiutor cu privire la cunostintele mele despre mancare, locuri, oameni, insa totul s-a destramat din prima seara si am explorat aceasta tara ca pentru prima oara.

Am ales zborurile cu multe luni inainte, profitand de o reducere masiva spre Asia, a celor de la Qatar Aiways, am reusit sa obtin un pret destul de bun pentru un zbor ce includea si Craciunul. Durata zborurilor a fost de 16, respectiv 14 ore, Bucuresti – Phucket – Bucuresti, cu o escala in Doha pe ambele sensuri si una, de 1 ora, pentru viza in Bangkok, la dus. Referitor la viza, am profitat de e-Visa, un concept ce nu exista acum 5 ani si am descoperit o modalitate ieftina (20 de euro) si usoara de a intra in Thailanda (pentru maxim 15 zile).

Am ales 3 locatii diferite si 3 nopti in fiecare locatie. Chiar daca credeam ca va fi obositor, drumul intre locurile de cazare, s-a dovedit a fi usor, iar bagajele (cate un trolley de 72 cm, de fiecare) nu ne-au incomodat deloc.

Phucket – prima destinatie

Am ales sa stam in Phucket Town, nu prea aglomerat, dar destul, cat eroina mea sa faca cunostinta cu Thailanda, cu gusturile, cu mirosurile, cu florile, cu scuterele, cu noaptea animata si ziua aglomerata.

Am ajuns tarziu, la 22:00, ora Thailandei, insa nu am vrut sa lasam oboseala sa ne doboare si profitand de faptul ca stateam cazati in centrul orasului, am lasat bagajele, ne-am schimbat pentru 30+ grade Celsius si am iesit sa tragem in piept din minunile tarii ce ne-a fost gazda de Craciun 2019.

Surprinzator, fata de alte locatii pe care le-am vizitat in Thailanda, la ora 23:00 era cu adevarat dificil sa gasesti ceva deschis unde sa bei un cocktail si sa mananci ceva. Phucket Town s-a dovedit a fi un orasel linistit, cu viata de noapte care infloreste mai mult in weekend si pe cateva strazi bine definite.

Ziua 2 a fost pentru odihna, iar cu jaluzelele trase si multa oboseala acumulata, am dormit pana dupa pranz, ora 13:00. Explorarea centrului vechi din Phucket Town, a adus in fata o sumedenie de cladiri cu arhitectura portughezo-thailandeza, unele chiar spectaculoase. Am colindat prin magazine, ne-am pierdut prin stradutele inguste si aglomerate, am descoperit Thai Style Coffee, o cafea rece, cu gheata, care nu a lipsit din meniul fiecarei zile, pana la plecare.

Ziua 3 a fost pentru excursie, iar excursia aleasa a fost o destinatie la care voiam sa ajung de data trecuta, insa atunci, timpul lung de calatorie m-a speriat: Insulele Similan. Fara doar si poate, destinatia aleasa a meritat cu varf si indesat. Insulele Similan sunt spectaculoase, cu apele pline de viata marina, cu plaje ce amintesc mai mult de Caraibe sau Oceanul Indian, decat de smaraldul Thailandei. Compania aleasa pentru excursie, Love Andaman, s-a dovedit a fi cea mai calitativa din tot sejurul, cu ghizi foarte buni si un nivel de servicii peste ce vazusem pana atunci in Thailanda.

Koh Samui – a doua destinatie

Chiar de la imbarcarea spre Samui, mi-am dat seama ca insula aceasta nu va fi ca restul destinatiilor din Thailanda: ne astepta pe aeroport un avion foarte strident colorat si zambetele largi ale echipajului. La aterizare, locul autobuzelor, ce te transporta de la avion la terminal, a fost luat de niste masinute de golf modificate pentru transport de persoane, fara geamuri si care te lasau sa inspiri din plin mirosul de flori exotice. Cand am vazut aeroportul din Samui, am zis ca am ajuns, din greseala, in Hawaii. Atmosfera lejera, structura de lemn, partial acoperita, in care cantau diverse pasari, ne-a surprins.

Hotelul din Samui a fost unul mic, insa cu o camera spatioasa, piscina si cel mai important, exact pe malul marii. Din aceste considerente, la plimbarea de seara, am decis impreuna, ca a doua zi din Samui sa fie o zi de relaxare.

Ziua 2 a fost exact asa cum am planificat-o: o zi de stat pe plaja, de cafea rece la pranz, de masaj thailandez in mainile dibace ale unei absolvente de la scoala de masaj din Wat Pho. Seara a culminat cu o cina delicioasa la un restaurant cu specific italian, pentru ca aparent au ajuns si acolo.

Ziua 3 a fost pentru excursie, iar intuitia noastra nu a dat gres nici de aceasta data, alegand o destinatie extraordinara: parcul national marin Mu Koh Angthong. Aici am descoperit, din nou, plaje cu nisip alb si fin ca faina, dar si un lac cu o culoare spectaculoasa: verdele smarald, atat de faimos in Thailanda. Seara, la finalul excursiei, barca de viteza ne-a lasat pe plaja din fata hotelului, sub privirile invidioase ale celorlalti.

Ko Lanta – a treia destinatie

Trecerea din Samui in Ko Lanta, ultima noastra destinatie, a avut ceva peripetii, deoarece transportul a fost asigurat de 2 firme diferite: am zburat pana in Krabi, iar de acolo, transportul trebuia asigurat cu shared van pana la destinatia finala. Din pacate, cei cu shared van, “ne-au uitat” in aeroport, dar dupa un telefon la firma, am fost dusi de un taxi VIP si am ajuns la destinatie aproape la aceeasi ora.

Hotelul din Ko Lanta, localizat practic in mijlocul junglei, e o afacere de familie cu 8 bungalowuri si e gestionat de 2 frati, care ne-au ajutat cu diverse lucruri in perioada urmatoare. Seara, pe terasa din fata bungalowului puteai asculta “sunetul” junglei, iar ziua, puteai urmari maimutele salbatice in copacii din apropiere.

Ziua 2 a fost zi de excursie si, evident, am ales o locatie extraordinara, cu 3 pauze de cate o ora pentru snorkeling (am inotat alaturi de calamari, pesti nemo, rechini si serpi de mare) si o plaja de un nisip exagerat de alb si fin (Ko Rok).

Ziua 3 a fost o zi plina de emotii si surprize. Am condus pentru prima oara un scuter, cu atat mai mult cu cat circulatia in Thailanda se face pe partea stanga. Am programat o sedinta foto la un loc (re)ales cu 2 ore inainte si am rezervat o masa la un restaurant pe care il alesesem cu cateva zile inainte.

Am baut vinul nostru preferat, am avut o cina extraordinara pe plaja, am privit apusul si am gustat din tortul sarbatoritei.

Pentru ca avionul spre Bucuresti pleca dimineata la 10 si pentru ca nu am vrut sa riscam sa il pierdem, am decis sa dormim ultima noapte in Phucket. A fost o alegere excelenta deoarece am avut ocazia sa exploram si faimoasa piata de weekend, de unde poti cumpara airpods de la Iphone 11 sau haine de firma cu 10 euro, dar si admira o multitudine de bunataturi traditionale.

In excursiile efectuate, am avut ocazia sa vedem defini roz despre care nici macar nu stiam ca sunt in Thailanda, iar un bonus superb a fost aparitia, pentru scurta durata a unui pui de balena.

Recomand sa luati excursiile nu din hotel, ci de la micile agentii din oras, dupa ce vizitati minim 3 si negociati pretul pentru mai multe persoane si mai multe excursii, daca este cazul. Se poate ajunge pana la injumatatirea pretului declarat initial.

Moneda in Thailanda e Baht-ul, iar case de schimb pentru Euro sau Dolari gasesti la tot pasul. Bancomate pentru scos cash, sunt, de asemenea, mai peste tot, iar plata cu cardul e foarte populara. La unele hoteluri exista posibilitatea sa se perceapa un comision de 2-3% in cazul platii cu cardul.

Thailanda a fost surprinzatoare, a fost mai relaxanta si mai tropicala decat imi aminteam. E o destinatie foarte turistica, unde cu minimul de engleza te descurci peste tot, unde poti manca aproape orice, unde ai atat viata de noapte cat si relaxare, unde mirosul de combustibil se contopeste cu mirosul de flori exotice, unde cantecul pasarilor e uneori acoperit de zumzetul oamenilor si a masinilor, unde poti descoperi ceva frumos pentru fiecare; trebuie doar sa cauti…”

Alătură-te celorlalți abonați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *