Pe Dorul l-am cunoscut acum 10 ani, în ajun de ziua mea, a insistat mult să-mi aducă o cafea la scară.
Eu pe atunci nu beam cafea și nici nu vroiam să știu de vreo relație, dar a avut noroc că eram bine dispusă în acea zi și el glumeț, iar mie îmi plac oamenii cu simțul umorului. Asta m-a făcut să accept o ieșire în oraș. Am fost foarte rea în acea zi, mi-am zis: dacă tot e așa insistent băiatul, vedem cât durează. A ținut piept cu brio, răutăților mele.
Când l-am întâlnit, era “karoli”, vorba lui, câteva luni mai târziu însă, a trăit coșmarul vieții lui, i-a fost greu cu mine, foarte greu! Dar a avut o tărie de caracter și o perseveranță de invidiat. I-am dat viața peste cap, deși mai târziu, peste ani, mi-a dat de înțeles că i-a priit Lagărul Meu.
Acum 10 ani nu consuma apă plată și nici vin, doar Coca Cola și cafea! Am fost șocată să descopăr că El nu înțelegea sensul apei plate în viața unui om!
Am fost foarte diferiți, poate prea mult. Eu mereu în întârziere – El punctual până în zecimi de secundă, Eu dezorganizată – El ordonat, Eu calculată- El risipitor, Eu cu inițiativă- El fără, Eu încrezătoare în oameni- El doar în El, Eu extrovertită -El introvertit, Eu perfecționistă- El po…ist și încă multe altele.
Cel mai enervant defect al lui Dorul, a fost faptul că mereu mi-a zis nu! La orice inițiativă sau propunere a mea, El zicea Nu. Astăzi când îmi zice nu, îl întreb, Nu de acela Nu, sau Nu-Da?
A fost primul om care a reusit să-mi provoace stări de isterie! Calm și cu răbdare! Eu nu pot așa! Nu am atâta nesimțire să enervez un om.
De multe ori zicea, eh, e prea bine la noi și crea scandalul, după aia, vreo luna era liniște în casa noastră, până i se părea din nou plictisitor și o lua de la capăt.
Nu știu dacă m-a iubit vreodată, dar sunt sigură că m-a admirat, pentru că gratie acestui fapt, a muncit extrem de mult să se autodepășească și probabil să mă depășească.
A avut totuși și el o inițiativă. Una valoroasă. Și-a dorit mult un băiat. (Fată avea deja). A fost probabil unicul lucru cu care am fost ambii de acord. Pe Nathan am decis să-l concepem după câteva luni de relație. Dorul a avut o singură cerință, să-i dau lui Nathan numele lui, atât.
Prenumele Nathan, inițial nu i-a plăcut, cum de altfel nu i-a placut nimic din ce fac, sau am făcut eu vreodată în viața mea. Mereu m-a criticat, mereu mi-a zis că eu nu pricep nimic, indiferent de situație. În pofida acestui fapt, eu am continuat mereu să fiu determinată și să fac ce vreau.
Când a plecat, i-am cerut un singur lucru, indiferent ce va alege să facă, important este ca lui Nathan să nu îi fie rusine de alegerile lui, atât! Nu i-am cerut pensie alimentară sau orare stabilite de vizită. A fost mereu liber să-l viziteze pe Nathan când vrea! Nu i-am vorbit niciodată urât fiului nostru despre El, chiar si atunci când îmi venea să-l ucid de supărare, pentru că Dorul, și in prezent, mai reușește să-mi provoace stari de isterie!
Astăzi, după 10 ani de când l-am cunoscut și după 3 de când nu mai suntem împreună, îi mulțumesc în primul rând Universului că mi-a dăruit un prieten, pentru că Dorul, știe foarte bine să te susțină la greu, mai puțin când ți-e bine. 😊
Îi mulțumesc că acum 9 ani a avut acea dorință extraordinară, că și-a dorit un fiu și datorită acestui fapt, astăzi avem cel mai frumos și mai minunat copil din Univers!
Succes Dorul, în tot ceea ce faci și îți dorești, fii întotdeauna sincer și deschis! Rămâi așa direct cum ai fost mereu și nu uita, nu există nu pot, există nu vreau, deci, nu-mi mai zice Nu!