De vreo 3 saptamani m-am apucat sa studiez engleza pe Duolingo , nu este prima data cand o fac, am mai inceput acest proces de vreo 4-5 ori, insa niciodata cu rezultate satisfacatoare.
Recunosc, nu am gasit formula perfecta pentru mine, deoarece nu-mi place sa fac lucrurile pentru ca trebuie, daca nu ma simt libera, nu-mi iese. Mi-am mai propus sa traduc in fiecare zi cate o fraza, iar astazi am dat peste una, care m-a pus pe ganduri ‘’Be a good person in real life not in social media’’…, in special acum, cand nu ne-a mai ramas nimic, decat online-ul.
Traim online, facem cumparaturi online, mergem la concerte online, de Paste am ciocnit oua online, copiii nostri fac teme online, calatorim online, facem dragoste online, viata in general s-a mutat online. Online-ul a devenit parte din noi, incepem ziua cu nasul in ecranele gadgeturilor si, serile, inainte de culcare, tot pe ele le verificam.
Da, avem o scuza, una reala, infricosatoare – Coronavirusul. Daca majoritatii ii este frica de acest virus, mie imi este frica de ce am ajuns sa fim, de ce se va intampla cu noi dupa, cum vom reveni la o viata “normala” si, mai important, daca vom reveni.
Eram deja dependenti de retelele sociale, acum suntem insa bolnavi, bolnavi de o boala care nu se stie daca are antidot, o boala care, i-a facut pe oameni, fiind alaturi, sa nu stie cum e sa te uiti in ochii celuilalt, o boala care ne-a facut sa uitam cum e sa comunici tete- a-tete, care ne distruge incet incet, esentialul, sufletul…
Traim din aparente, din iluzii, ne mintim ca suntem fericiti si ca cei din jurul nostru sunt fericiti. Suntem singuri, dar ne mintim ca avem multi prieteni, pentru ca pe retele unii avem 500, altii 2000, o buna parte, chiar, nu mai au loc pentru prietenii virtuale. Daca nu ne vedem cu anii parintii, daca copiii nu ne iau in seama sau partenerul de viata ne-a parasit, suntem ok, pentru ca avem unde ne refugia, internetul nu fuge, ne asteapta cuminte, oricand si oricum.
Avem like-uri si inimioare, mai nou avem si imbratisari. In toata aceasta frenezie ni se pare ca suntem impliniti, liberi, destepti si ca facem senzatie, dar ce avem de fapt?
Avem durere, anxietate, depresie, nesiguranta, suntem invalizi, niste nefericiti faliti, prizonieri ai internetului, ai unei ere care ne-a furat autenticitatea, firescul si a creat in schimb clone, figuranti si impotenti.
Ne putem oare salva?
Da, si depinde doar de noi, de alegerile noastre si de constientizare.
E si simplu si teribil de greu, dar e posibil…
„Daca majoritatii ii este frica de acest virus, mie imi este frica de ce am ajuns sa fim, de ce se va intampla cu noi dupa, cum vom reveni la o viata “normala” si, mai important, daca vom reveni.” Acest gînd este atît de actual, acum ca începem să iesim cîte un pic realizez frica de a te apropia de alte persoane, modul de a saluta….este totul atît de rece si distant. Ne vom reveni, neapărat asa va fi. Chiar de va fi nevoie de timp. Succese mai departe Gaia si pînă cînd…o îmbrățișare virtuală.
Multumesc Iulia, Te cuprind si eu!