Ganduri la marginea unei piscine…

Nu am mai scris demult, poate pentru ca m-am lasat prea mult dusa de val, poate pentru ca m-au preocupat lucruri (acum neimportante), poate pentru ca nu am vrut sa-mi ascult inima si gandul, poate pentru ca pur si simplu mi-a fost lene…

Stau acum pe marginea unei piscine,  intr-o oarecare zi de joi, fata in fata cu marea, probabil prima piscina la marginea careia stau…

Niciodata nu mi-au placut piscinele, nu le vad rostul, in special atunci cand merg la mare…

Dar astazi, imi beau cafeaua cu gheata si ma gandesc la lumea mea, la cine sunt, ce-mi place si ce vreau…

Iar eu vreau sa pot sa ma ascult, sa fac exact ce simt, ce-mi doresc si sa ma bucur de viata asta, asa imperfecta cum este… dar atat de draga mie…

De-ar fi sa-mi dezgolesc astazi sufletul, asa cum ne dezgolim corpul… pe marginea unei piscine… cred ca s-ar vedea fragilitatea lui, iar daca ar fi sa il aseman, l-as compara cu pahar de cristal sofisticat, usor si fin, destinat unui vin divin…

Un suflet care niciodata nu s-a ratacit, pentru ca a inteles ca nu poate merge nicaieri daca se pierde, a inteles ca cel mai bine e sa-ti asumi orice, sa te pretuiesti si sa ai curaj, indiferent de situatie! Stand acum pe marginea unei piscine, inteleg, ca totusi nu conteaza unde esti, ce faci, dar conteaza ce simti, pentru ca restul sunt detalii, iar piscinele isi au farmecul lor, oriunde, chiar si la mare…

close
Alătură-te celorlalți 9 abonați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *