Se spune ca fizicul atrage, iar personalitatea ne face sa ne indragostim.
Cati dintre noi tinem cont de acest lucru? Cati dintre noi investim in esenta si personalitatea noastra?
Intr-o lume plina de kitsch, de imitatii de orice fel, de lucruri facute in serie, sa fii autentic e o misiune aproape imposibila, mai mult, pare o rusine.
Traim din aparente, ne dorim sa fim cu totii la fel, ne mintim si ii mintim pe ceilalti. Cream continut pentru ceilalti, traim viata altora, pentru ca e mult mai usor sa traiesti daca placi celorlalti, decat sa fii sincer si sa te placi pe tine. Doar ca atunci cand ne intoarcem acasa si ramanem doar cu noi insine, cu grijile si problemele noastre, de cele mai multe ori, in sufletul nostru este un gol imens, o singuratate apasatoare.
Alegem sa traim din strategii, sa fim dependenti de ceilalti, de parerea lor, traim in trecut sau in viitor si prea putin aici si acum… Ne ascundem sentimentele pentru a nu fi raniti, tacem atunci cand sufletul urla de disperare, aprobam, cand toata fiinta este in dezaprobare. Asa, unii dintre noi, pierd zile, altii, ani, iar o buna parte chiar si viata intreaga.
Am trait si eu o astfel de viata, istorii in care eram umilita, in care mi se spunea ca nu valorez nimic, in care atunci cand ceream prezenta, mi se propuneau afaceri si masini. Am trait multi ani asa cum au vrut altii, pentru ca mi s-a spus ca asa este corect, pentru ca asa cere societatea, pentru ca eu nu am dreptul sa aleg. Eram nefericita, imi repetam asta in fiecare zi, dar nu aveam curajul sa renunt, pentru ca mi s-a spus mereu ca asa este viata, ca trebuie rabdare si trebuie sa ma sacrific. Traiam cum trebuie, faceam ce trebuie…
Dar intr-o zi s-a intamplat ceva miraculos, am inteles ca viata mea depinde doar de mine, ca tot ce conteaza este ceea ce simt eu, ce aleg eu sa fac. Am inteles ca iubindu-ma si ascultandu-ma, pot face orice si asa a fost. Intr-o zi, pur si simplu am ales sa ma ascult pe mine, nu societatea, nu pe ceilalti, dar pe MINE si asta e atat de minunat. Am ales sa vorbesc atunci cand ceilalti tac, sa ma ridic atunci cand cad, sa nu miorlai, dar sa actionez! Am inteles ca este atat de frumos, sa fii tu insuti, sa iubesti deschis si sincer, fara strategii, fara scheme, fara dependente. Pur si simplu sa traiesti, liber de orice stereotip, liber de parerile altora, de convingerile lor, liber de influente de orice tip.
Intr-o zi am ales sa zambesc si sa fiu fericita, eu si cu mine.
Va intrebati daca a fost simplu? Deloc, ba mai mult, este extrem de dificil, dar e frumos, e wow! Credeti ca nu mai sunt dependenta? Mai sunt, dar invat in fiecare zi sa ma autodepasesc, invat cum e sa fiu eu insami, sa ma ascult, sa ma iubesc, sa ma pun mai presus de orice. Va intrebati daca imi reuseste? Nu mereu, dar in mare parte, Da!
Voi ce ati ales?
va urma…